Despre misiunea personală

Cum poți da greș atunci când scopul tău e în acord cu legile Universului și cu ce ți-ai propus tu să faci aici pe Pământ înainte de întrupare?Atunci când simți din tot sufletul că trebuie să faci ceva și atunci când acel ceva ajută la creșterea vibrației colective și la binele lumii întregi, cum poate fi acela un lucru rău care să-ți aducă nefericire, instabilitate, suferință sau dizgrație?
Nicidecum!
Nu-ți fie frică să faci ceea ce sufletul îți cere, ceea ce intuiția îți spune, ceea ce simți cu toată ființa ta. Atunci când se întâmplă asta fi sigur că Dumnezeu îți dă toate resursele să reușești, Universul complotează ca tu să reușești. De ce? Pentru că îți îndeplinești misiunea. Acea misiune pe care o avem cu toții, pe care ne-am ales-o cu toții pentru a evolua pe acest Pământ, acum și aici!
Cum știi care e misiunea ta?
Stai tu cu tine, închide ochii și gândește-te la ce ți-ar plăcea să faci și ai putea s-o faci la nesfârșit, acel ceva care te umple de satisfacție deplină, încât ai putea sta în starea acea ore, zile întregi. Cu siguranță ai pasiuni, talente, deoarece cu toții avem, așa ne-am născut. Avem totul la îndemână, suntem infinit de bogați în resurse, doar că nu le vedem sau nu ne-am dat dat voie să le vedem și cu atât mai mult să le explorăm.
Îndrăznește să fii tu, să fii acel tu autentic plin de viață și mereu în cea mai înaltă vibrație pentru totdeauna, cea mai bună variantă a ta!