Ziua de naștere

Ți-ai pus vreodată întrebarea Cât de importantă e ziua ta de naștere?
Îți zic eu. E cea mai importantă zi din viața ta. Aceasta are o semnificație uriașă din punct de vedere numerologic, astrologic, spiritual. O dată cu ziua ta, în fiecare an ai ocazia să o iei de la capăt, să o iei de la zero, să dai un restart la viața ta, în orice domeniu vrei tu. În acea zi se deschide un portal, iar tu îți poți pune cea mai fierbinte dorință și fii sigur că se va îndeplini.
De-alungul timpului mi-am dat seama că în preajma zilei mele de naștere deveneam mai preocupată de spiritualitate, mai conștientă de mine, de viața mea. Să zicem că era un prilej în care îmi făceam o introspecție. În urmă cu câțiva ani am primit cadou de ziua mea o ediție superbă, o colecție a lui Osho, care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Cărțile lui Osho mi-au deschis noi orizonturi, mi-a adus răspunsurile la nenumărate întrebări pe care mi le puneam ani la rând, au fost baza în căutarea spiritualității, în căutarea Sinelui. A fost rampa de lansare spre acest binecuvântat drum.
Recent, anul acesta de ziua mea, într-un moment absolut întâmplător, mi-am comandat un alt set de cărți Conversații cu Dumnezeu, cărți revoluționare, care sunt convinsă că îmi va desăvârși căutarea mea de atâția ani și îmi va aduce si mai multe răspunsuri.
În preajma zilei noastre de naștere cu toții ne facem "bilanțul" anului care tocmai se încheie și ne setăm prioritățile și obiectivele pentru anul următor, sunt sigură că și tu făceai/faci la fel, fără să fii conștient de existența acestui portal atât de benefic. Acum ai aflat și cât de important e acest moment pentru evoluția noastră.
Ce am vrut să vă spun cu acest lucru e să vă bucurați de acest moment fabulos pe care îl aveți la dispoziție cel puțin o dată pe an pentru a vă schimba viața și să fiți acolo unde vreți și meritați să fiți, să fiți ceea ce vreți și meritați să fiți.
Fiți binecuvântați!
Dacă ți-a plăcut articolul distribuie-l și prietenilor tăi